DISTRIBUIȚI
accident3

Polițiștii din cadrul Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei și Patrimoniului au definitivat cercetările într-un dosar penal privind trei infracțiuni de înșelăciune prin metoda ”accidentul”.

În cauză s-a stabilit faptul că, în cursul lunii august 2014, cele două persoane bănuite de comiterea faptelor ar fi prejudiciat trei persoane din municipiul Ploiești cu 20.000 de lei, 1.150 de euro și 3.000 de dolari.

Astfel, un bărbat în vârstă de 28 de ani din municipiul Brăila, în timp ce se afla în penitenciar, ar fi apelat de pe un telefon mobil persoanele vătămate, iar a doua persoană cu care ar fi colaborat acesta, respectiv o persoană în vârstă de 34 de ani din județul Tulcea, s-ar fi deplasat la locuințele victimelor, determinându-le pe acestea să-i predea sumele de bani menționate mai sus.

În baza probatoriului administrat, în cauză a fost întocmit un referat cu propunere de trimitere în judecată, dosarul fiind înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here