DISTRIBUIȚI
cautari pompieri inecat

Poliţiştii Serviciului de Poliţie Delta Dunării au salvat 3 bărbaţi care se răsturnaseră cu o barcă în timp ce se aflau la pescuit. Intervenţia poliţiştilor s-a făcut la scurt timp de la producerea accidentului, în condiţii de navigare pe timp de noapte şi ceaţă densă, cu vizibilitate de 50-100 de metri.

La data de 8 noiembrie a.c., în jurul orei 20.00, poliţiştii din cadrul Serviciului de Poliţie Delta Dunării din cadrul Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R. au fost sesizaţi cu privire la faptul că o ambarcaţiune cu 3 persoane la bord s-a răsturnat în timp ce naviga pe canalul Şontea, în apropiere de lacul Nebunu, din Delta Dunării, la o distanţă de aproximativ 22 de km. de municipiul Tulcea.

Un echipaj de poliţie s-a deplasat din Portul Tulcea la locul indicat, cu ambarcațiunea din dotare, a identificat persoanele în cauză şi le-a acordat primul ajutor, întrucât acestea se aflau în stare uşoară de hipotermie, după care victimele au fost preluate de o navă-ambulanţă sosită la faţa locului.

Poliţiştii au reuşit să recupereze ambarcaţiunea răsturnată şi bunurile celor trei bărbaţi, cu vârste de 32, 41 şi 50 de ani, toţi din oraşul Azuga, judeţul Prahova.

Din verificări a reieşit că persoanele salvate se aflau la pescuit sportiv, cu o ambarcațiune de agrement uşoară, construită din fibră de sticlă, propulsată de un motor de 4 c.p., iar din neglijenţa unui dintre ei, barca s-a răsturnat şi au căzut în apă, în condiţii de temperatură exterioară de 4 0C și ceaţă.

Intervenţia poliţiştilor s-a făcut în scurt timp de la producerea accidentului, în condiţii de navigare pe timp de noapte şi ceaţă densă, cu vizibilitate de 50-100 de metri.

 

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here