DISTRIBUIȚI
tiberiu nitu

Procurorul general Tiberiu Niţu susţine că este necesară modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor şi a Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, în legătură cu procedurile de ridicare a imunităţii parlamentarilor vizaţi de anchete penale.

Potrivit unui comunicat al Parchetului General, Ministerul Public a formulat în septembrie 2014 o serie de propuneri Guvernului României, iar în martie 2015, Camerei Deputaţilor.

„Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, domnul Tiberiu-Mihail Niţu, consideră că este necesară modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor şi a Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială. În acest sens, Ministerul Public a formulat, în septembrie 2014, o serie de propuneri Guvernului României, iar în martie 2015, Camerei Deputaţilor.

Propunerile Ministerului Public au în vedere asigurarea celerităţii acelor proceduri parlamentare care influenţează cursul procedurilor judiciare, precum şi stricta delimitare a întinderii atribuţiilor autorităţii legislative în cadrul aceloraşi proceduri, în sensul că evaluarea probelor şi a oricăror aspecte privind oportunitatea măsurilor este atributul exclusiv al organelor judiciare.

Conducerea Ministerului Public apreciază că modificările solicitate se impun în condiţiile în care, în cursul acestui an, două anchete penale au fost împiedicate prin respingerea solicitărilor procurorilor privind ridicarea imunităţii parlamentare”, se arată într-un comunicat al Minsiterului Public.

sursa: rtv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here