DISTRIBUIȚI
Poza handbal4

Ultima apariţie în sala proprie pentru handbaliştii de la CSM Ploieşti se va petrece mâine după amiază, cu începere de la ora 18.00. Mementul este unul plăcut devreme ce Mihoci şi compania primesc replica liderului Dinamo Bucureşti. Drumurile celor două formaţii se vor despărţi după această confruntare în condiţiile în care bucureştenii vor lupta pentru titlu în timp ce formaţia ploieşteană va fi angrenată în lupta din play – out. „Ne vom bate, pentru că este un joc pentru imagine, la fel cum a fost şi la Reşiţa, unde am evoluat bine şi am fost aproape de un rezultat bun. Dinamo este o echipă foarte valoroasă, viitoarea campioană, cred eu, şi e clar că porneşte favorită, dar asta nu înseamnă că nu ne vom lupta cu ei”, spune coordonatorul secţiei de handbal masculin a clubului nostru, Ion Nicolae. Efectivul ploieştenilor este unul subţire, şi de această dată, în condiţiile în care Răzvan Farcaş a fost operat la glezna stângă şi are cam o lună de pauză, iar Bogdan Botezatu este accidentat la genunchi şi va sta în tribună. Partida de mâine va fi arbitrată de Dorel Gurbina şi Emilian Stanciu (ambii din Caraş Severin) şi îl va avea ca observator pe Rudolf Pankler, din Cluj.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here