DISTRIBUIȚI
POza handbal 3

Profitând din plin de pauza instalată la nivelul primului eșalon, naționala având întâietate, CSM Ploiești și Rapid București au disputat un joc de verificare. Tehnicienii ambelor echipe au dat prilejul tuturor jucătoarelor care compun cele două loturi să evolueze în acest meci. Scorul final,  31 – 31, a arătat poftă de gol și execuții frumoase într-un meci fără miză. Neven Hrupec le-a folosit, pentru CSM Ploiești, pe Şerban, Tatalovic, A. Dumitru – Dmitrovic (10 goluri, 2 din „7 metri”), Chiricuţă (5, 1 din „7 metri”), Tivadar (4), Farcău (4), Florea (3), Balaban-Curtean (2), Sheiko (2), Burtea-Shutska (1), Vasilescu, Caraşol. Din raţiuni medicale, au absentat Oana Ionescu şi Ivana Bozovic, iar Ionela Dinu şi Nicoleta Tudor au rămas pe margine, prima reluându-şi antrenamentele uşoare după operaţia din toamnă, iar cea de-a doua începându-şi recuperarea după intervenţia chirurgicală suferită, recent, la menisc. Programul stabilit pentru finalul săptămânii a suferit modificări și prevede, pentru vineri, un amical contra Coronei Brașov în locul dublei anunțate cu Dunărea Brăila.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here