DISTRIBUIȚI
mascati

La data de 29 ianuarie a.c., poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice – Inspectoratul General al Poliţiei Române au efectuat 2 percheziţii la sediul social şi un punct de lucru ale unei societăţi comerciale din judeţul Ilfov.

Acţiunea vizează documentarea activităţii infracţionale a unor persoane bănuite de evaziune fiscală şi spălare de bani, în domeniul prestării de servicii de pază.

Din cercetări a reieşit că, în perioada 2011 – 2014, persoanele implicate ar fi înregistrat în contabilitate cheltuieli fictive, prin care ar fi prejudiciat bugetul general consolidat al statului cu peste 1.000.000 de euro.

Activităţile se desfăşoară cu sprijinul poliţiştilor de la Institutul Naţional de Criminalistică şi cu al luptătorilor Serviciului de Intervenţii şi Acţiuni Speciale – Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Acţiunea se derulează în cadrul unui dosar penal instrumentat de poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice – Inspectoratul General al Poliţiei Române, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here