DISTRIBUIȚI
tigari

Polițiștii de combatere a criminalității organizate din Caraş-Severin şi  Timişoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T., au destructurat un grup infracţional organizat specializat în contrabandă cu ţigări./ 30 de persoane vor fi conduse la audieri.

La data de 17 februarie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate  Caraş-Severin şi ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timişoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Caraş-Severin, au efectuat 35 percheziţii domiciliare, pe raza județelor Caraş-Severin şi Timiş, pentru destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în contrabandă cu ţigări.

Din cercetări a reieșit că, începând cu anul 2014, un bărbat ar fi constituit un grup infracţional organizat, structurat pe trei paliere: aprovizionare, transport-depozitare și distribuţie stradală a țigărilor.

Activitatea grupării s-ar fi desfăşurat după anumite reguli, în sensul că erau evitate contactele directe între membri  grupului, legătura fiind asigurată de către lider.

Cei în cauză ar fi folosit termeni codaţi pentru a comunica trasee, locuri de depozitare sau de distribuire a mărfii.

Pentru asigurarea transporturilor, membrii grupării ar fi folosit antemergători şi staţii de emisie recepţie, traficând, astfel, peste 77.000 de pachete de ţigări.

La sediul D.I.I.C.O.T. – B.T. Caraş-Severin vor fi conduse, în vederea audierii, 30 de persoane.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Caraş Severin şi al jandarmilor. Suportul de specialitate a fost asigurat de DIPI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here