DISTRIBUIȚI
calorifer incalzire

Primăria municipiului Ploieşti, prin Administraţia Serviciilor Sociale Comunitare, informează ploieştenii că termenul limită de depunere a dosarelor în vederea acordării ajutorului de încălzire pentru perioada de iarnă 2014-2015 este vineri, 31 octombrie 2014.

Până în momentul de faţă, au fost depuse 3150 dosare pentru energie termică, 1750 dosare pentru gaze naturale, 51 dosare pentru cărbuni şi lemne şi 18 dosare pentru energie electrică.

Ploieştenii care au nevoie de ajutor în completarea formularelor necesare acordării ajutoarelor de încălzire de la bugetul local, respectiv bugetul de stat pot obţine mai multe informaţii sunând la numerele de telefon:

– 0244 526 090  (gaze naturale,  energie electrică, lemne);

– 0244 384 742  (energie termică).

Depunerea formularelor/declaraţiilor pe propria răspundere, însoţite de acte doveditoare, a început din data de 1 octombrie 2014, în conformitate cu prevederile Hotărârii Consiliului Local Ploieşti nr. 346/2013 şi O.G. nr. 27/2013 pentru  modificarea şi completarea OUG nr. 70/2011 privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece.

Reamintim ca  formularele necesare acordării ajutoarelor de încălzire de la bugetul local, respectiv bugetul de stat, sunt distribuite prin intermediul administratorilor asociaţiilor de proprietari si prin cele 8 centre de distribuţie:

–       Poliţia Locală Ploieşti din B-dul Independenţei,  nr. 21;

–       Dalkia Termo Prahova-Ploieşti din str. Gh. Doja, nr. 154A;

–       Uniunea Asociaţiilor de Proprietari Ploieşti din str. General Vasile Milea, nr.1;

–       Centrele de Informare şi Recreere pentru Pensionari din cartierele Mihai Bravu (str. Mihai Bravu, nr. 214, bl. 24 B, parter); Vest (str. Înfrăţirii, bl. 67 Bis); Malu Roşu (str. Măgurii); Centru (str. Vasile Lupu, nr. 26 ) şi 9 Mai ( str. Strunga).

Programul de lucru cu publicul este :

–  marţi – joi – între orele 08.30 – 16.30;

–  vineri       – între orele 8.30-14.00

De asemenea, formularele/declaraţiile pe propria răspundere necesare acordării ajutoarelor de încălzire pot fi descarcate şi de pe pagina de internet  www.asscploiesti.ro.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here