DISTRIBUIȚI
daniel-plescan

Ovidiu Daniel Pleşcan, fiul consilierului judetean UNPR- Dorina Pleşcan, a fost ridicat pe 3 decembrie de acasă şi dus la audieri la sediul din Deva al DIICOT Hunedoara. El este suspectat că ar fi şeful unei reţele de proxenetism şi prostituţie, ce acţiona în Valea Jiului. Prostituatele şi proxeneţii lucrau împreună cu recepţionerii din mai multe hoteluri, pentru a plasa fetele clienţilor.

Anchetatorii au ridicat mai multe probe de la locuinţa acestuia, printre care şi un computer. Potrivit unui comunicat al Poliţiei, din cercetări a rezultat că, în perioada iulie – decembrie a.c., membrii grupării ar fi recrutat cinci tinere, dintre care două minore, pe care le-ar fi determinat să practice prostituţia, în mai multe locuri de cazare din Valea Jiului. O parte din banii obţinuți din activitatea de prostituţie ar fi fost însuşiți de membrii grupării. Potrivit primelor informaţii, printre tinerele care se prostituau s-ar afla şi studente de la Universitatea Petroşani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here