DISTRIBUIȚI
retinut1

10 persoane au fost reținute, în urma acțiunii desfășurate, ieri, într-o cauză în care se efectuează cercetări pentru înșelăciune și desfășurarea fără autorizație de operațiuni pe piața de capital.

În urma celor 55 de percheziţii efectuate, la data de 25 mai a.c., în municipiul București și în judeţele Buzău, Călărași, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Ialomița, Neamț, Olt, Prahova, Suceava, Teleorman și Vaslui au fost ridicate peste 300 hard-diskuri utilizate în activitatea infracțională, acestea urmând a fi percheziționate informatic.

De asemenea, au fost audiate peste 100 de persoane vătămate și martori, iar alte 200 de persoane vătămate și martori au fost citate pentru perioada următoare.

Totodată, au fost aplicate sechestre asupra conturilor deținute la unități bancare de persoanele fizice și juridice implicate.

În baza probatoriului administrat, a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de 10 persoane, acestea fiind reținute pentru 24 ore, urmând să fie prezentate instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

În cauză, s-a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale.

Activitățile în dosar se desfășoară sub supravegherea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here