DISTRIBUIȚI

Un cetățean italian, pe numele căruia autorităţile din Italia au emis un mandat european de arestare pentru înșelăciune, a fost depistat de poliţiştii din Brașov, cu sprijinul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională al Poliţiei Române.

La data de 25 iunie a.c., poliţiştii Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au depistat , în municipiul Săcele, un cetățean italian, de 56 de ani, care era urmărit internaţional.

Pe numele acestuia, autorităţile italiene din Rovigo au emis un mandat european de arestare, pentru săvârşirea infracţiunii de înșelăciune, constând în aceea că ar fi indus în eroare trei persoane, prin folosirea ilegală a unor instrumente bancare, cauzând un prejudiciu total de 14.672 de euro.

Cel în cauză are de executat o pedeapsă de 9 ani, 2 luni și 22 de zile de închisoare.

Pentru depistarea celui în cauză, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, fiind prezentat Curții de Apel Brașov, care a dispus arestul la domiciliu pe o perioadă de 15 zile, pentru predarea către autorităţile italiene.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ