DISTRIBUIȚI

Mircea Ionescu-Quintus, președintele de onoare al Partidului Național Liberal, s-a stins astăzi din viață! Vestea a marcat și întristat întreaga clasă politică. Printre primii oameni care și-au manifestat regretul pentru pierderea marelui liberal se numără Iulian Dumitrescu, președintele PNL Prahova. Acesta a transmis un mesaj emoționant în memoria lui Quintus:

„Președintele de onoare al Partidului Național Liberal, Mircea Ionescu-Quintus, a plecat astăzi dintre noi, lăsând un gol care nu va mai putea fi umplut niciodată.

De câte ori am avut onoarea să mă aflu în compania lui Mircea Ionescu Quintus, aveam senzaţia că o carte de istorie se deschide în faţa mea. Întotdeauna mă gândeam că domnia sa, împreună cu tatăl şi cu bunicul său, au trăit în partidul marilor brătieni încă de la înfiinţarea lui. Viaţa şi cariera domniei sale s-au suprapus peste istoria modernă a României şi peste momentele de glorie ale PNL.

Maestrul Quintus a fost un liberal extrem de puternic care, împotriva prigoanei comuniste şi în ciuda unor mai recente încercări, a rămas fidel marelui Partid Naţional Liberal, l-a reclădit, unificat şi întărit, aşezându-l la loc de cinste în politica din România.

Mircea Ionescu Quintus va rămâne un reper pentru toţi liberalii, dar în special pentru noi, liberalii prahoveni, în privinţa respectului faţă de istorie, a seriozităţii faţă de prezent şi a responsabilităţii faţă de viitor.

Dumnezeu să îl aibă în pază!

Odihnă veșnică, maestre!”, a declarat Iulian Dumitrescu, președinte PNL Prahova.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ