DISTRIBUIȚI
dna111

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara, au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Armando Iulian Țurăi,  comisar șef de poliție în cadrul IPJ Timiș – Serviciul de Investigare a Fraudelor, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de luare de mită.
În rechizitoriul întocmit procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În cursul lunii august 2014,inculpatul Armando Iulian Țurăi a pretins, în mod expres, suma de 4.000 euro unui martor denunțător, pentru a se dispune o soluție favorabilă într-un dosar penal, în care, față de acesta din urmă, erau efectuate cercetări pentru infracțiuni economice.
În baza unei înțelegeri, la data de 14 noiembrie 2014, martorul denunțător a remis inculpatului Țurăi Armando Iulian suma de 4 000 euro, sumă care a fost găsită în portbagajul autoturismului ofițerului de poliție, cu prilejul constatării infracțiunii flagrante.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Timiș, cu propunere de a se menține măsurile preventive dispuse în cauză.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here