DISTRIBUIȚI
andrei-volosevici

Reporter: Cum comentați lucrările care se desfășoară în acest moment în Ploiești?

Andrei Volosevici: Cu siguranță vorbim despre o investiție care trebuia realizată în Ploiești. Putem face însă o serie de comentarii legate de modul în care reprezentanții primăriei au înțeles să organizeze aceste lucrări. Haosul din traficul ploieștean putea fi evitat dacă se lucra pe tronsoane, desigur cu o monitorizare mult mai atentă a constructorilor și cu sancționarea celor care nu respectă prevederile contractuale.

Rep.: Era o măsură mai logică dacă se înlocuiau tramvaiele cu troleibuze?

Andrei Volosevici: Organizarea transportului în comun într-un oraș mare trebuie să țină cont într-un procent important și de rapiditatea cu care acesta se desfășoară, iar în acest caz tramvaiul este soluția optimă. În acest sens îi sfătuiesc pe reprezentanții actualei administrații să țină cont de corelarea cu sistemul de semaforizare din oraș, măsură care ar diminua și mai mult durata unei călătorii cu tramvaiul.

Rep.: Va fi un avantaj pentru Iulian Bădescu terminarea lucrărilor în 2016?

Andrei Volosevici: Ploieștenii sunt oameni pragmatici, foarte bine ancorați în realitate și sunt sigur că vor face o analiză pertinenta la finalul mandatului actualului primar. Îmi permit doar să îi sfătuiesc să pornească această analiză plecând de la pliantul de promovare al lui Iulian Bădescu, cel cu promisiunile asumate din campania electorală din mai 2012.

Rep.: Care credeți că va fi soarta Spitalului de Pediatrie?

Andrei Volosevici: Spitalul de pediatrie este o idee foarte bună, născută în anul 2010, gândită însă într-o altă zonă, în apropierea Spitalului Județean. Aveam în vedere o mai bună mobilitate și în același timp o corelare a tuturor posibilităților medicale din zonă.Sigur, ideea aleasă de actualul primar este o chestiune pe care trebuie să și-o asume, ce mi-aș dori este ca administrația locală să fie foarte atentă la costurile acestei ”relocări” și la durata execuției în contextuul în care vorbim despre acest proiect din anul 2012.

Rep.: Cum vor vota ploieștenii la alegerile prezidențiale?

Andrei Volosevici: Campania electorală care urmează contează foarte mult în această ecuație pentru că este perioada în care candidații ar trebui să își prezinte viziunile care vor sta la bază mandatului viitorului președinte al țării. Totuși, analizând opțiunile exprimate prin vot de către ploieșteni la alegerile anterioare, pot să spun că sunt în marea lor majoritate oameni de dreapta și sper că își vor menține această orientare și la alegerile din noiembrie.

Rep.: Pe cine vedeți în turul II?

Andrei Volosevici: Va pot spune pe cine îmi doresc în turul II și, bineînțeles, mă refer la candidatul PMP, Elena Udrea.

Rep.: Veți mai candida la alegerile pentru funcția de primar din 2016?

Andrei Volosevici: Mi-am exprimat public această opțiune încă de acum câteva luni – da, intenționez să candidez pentru un nou mandat de primar în iunie 2016.

Rep.: Aveți șanse să luați un nou mandat? Care este atuul dvs în fața altor candidați?

Andrei Volosevici: Evident că eu cred în șansa pe care o am dar, mai mult decât atât, cred în echipa care îmi este alături și cred în ploieștenii care apreciază modul în care am ales să conduc administrația orașului în perioada 2008-2012. Într-adevăr, am un mare atu, o carte de vizită de care sunt foarte mândru pentru că a fost construită în patru ani de mandat, spun eu, cu și pentru ploieșteni.

Rep.: Ce credeți că se va întâmpla cu Traian Băsescu după plecarea sa de la Cotroceni?

Andrei Volosevici: Președintele României a anunțat deja în spațiul public că după încheierea mandatului va reintra pe scena politică, alături de echipa Partidului Mișcarea Populară.

Rep.. Caracterizați-i în câteva cuvinte pe: Iulian Bădescu, Mircea Cosma,Mircea Roșca, Roberta Anastase.

Andrei Volosevici: Iulian Bădescu – actualul primar al Ploieștiului, adversar politic, o cunoștință veche cu care am relații decente, Mircea Cosma – în mod sigur un om cu foarte multe cunoștințe în ceea ce privește administrația publică locală, Mircea Roșca – un om politic ambițios, care sper că a înțeles că modul în care acționează în anumite momente își are și reversul, Roberta Anastase – având în vedere faptul că este o persoană cu care am lucrat mulți ani, nu voi face comentarii.

Rep.: Dacă i-ați scrie cuiva o poezie, cui i-ați dedica-o?

Andrei Volosevici: Oamenilor care pun în practică ceea ce noi, politicienii, punem pe hârtie.

 

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here